Sub preşedinţia domnului profesor universitar dr. Nicolae Popa, preşedintele �naltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

    S-a luat �n examinare recursul �n interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe l�ngă �nalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 54 alin. 4 şi ale art. 57 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările �n Rom�nia, cu modificările ulterioare, referitoare la calitatea �n care participă �n procesul penal societatea de asigurare.

    Procurorul general al Parchetului de pe l�ngă �nalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Nicoleta Eucarie.

    Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe l�ngă �nalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul �n interesul legii, cer�nd admiterea acestuia �n sensul de a se stabili că societatea de asigurare, a cărei citare este obligatorie, participă �n procesul penal �n calitate de asigurător de răspundere civilă, iar nu �n calitate de parte responsabilă civilmente sau de garant al inculpatului pentru suma prevăzută �n contractul de asigurare.

    deliber�nd asupra recursului �n interesul legii, constată următoarele:

    �n aplicarea dispoziţiilor art. 54 alin. 4 şi ale art. 57 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările �n Rom�nia, cu modificările ulterioare, instanţele de judecată s-au pronunţat �n mod diferit cu privire la calitatea �n care participă societatea de asigurare �n procesul penal.

   1. Astfel, unele instanţe au considerat că, �n cazul asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule, asigurătorul are calitatea de parte responsabilă civilmente �n cadrul procesului penal. �n argumentarea acestui punct de vedere s-au invocat prevederile Codului de procedură penală, care nu condiţionează calitatea de parte responsabilă civilmente de existenţa vreuneia dintre culpele delictuale reglementate �n art. 1000 alin. 1 şi 3 din Codul civil, ci doar pretind ca persoana chemată �n procesul penal ca parte responsabilă civilmente să răspundă, conform legii civile, pentru pagubele produse prin fapta inculpatului.

    S-a subliniat �n justificarea acestei opinii că răspunderea civilă pentru fapta altuia operează nu numai �n cazurile c�nd există o culpă a persoanei chemate să răspundă �ntr-un astfel de caz, ci ea trebuie admisă şi �n alte situaţii, stabilite expres de lege, cum este şi aceea la care se referă art. 54 alin. 4 din Legea nr. 136/1995, cu modificările ulterioare, c�nd "citarea �n proces a asigurătorului este obligatorie".

    S-a mai �nvederat că nici nu ar fi �n spiritul principiilor contradictorialităţii şi egalităţii �ntre părţi ca o persoană chemată să răspundă pentru fapta altuia să nu-şi poată formula apărări �n legătură cu calitatea de asigurător, cu �ntinderea răspunderii asiguratului şi a răspunderii acestuia, precum şi cu privire la celelalte aspecte specifice răspunderii pentru altul. Or, s-a motivat, toate aceste cerinţe de echitate nu ar putea fi garantate dec�t prin atribuirea calităţii de parte responsabilă civilmente asigurătorului pe �ntreg parcursul procesului penal.

   2. Alte instanţe s-au pronunţat �n sensul că, �n procesul penal, societatea de asigurare ar avea doar calitatea de garant al plăţii despăgubirilor. �n acest sens s-a invocat argumentul că societatea de asigurare nu poate fi chemată, aşa cum se prevede prin art. 24 alin. 3 din Codul de procedură penală, să răspundă, potrivit legii civile, pentru pagubele produse prin fapta inculpatului, ci �n baza contractului �ncheiat �ntre ea şi asigurat.

    S-a motivat că, neput�ndu-i-se imputa nici una dintre culpele delictuale prevăzute �n art. 1000 alin. 1 şi 3 din Codul civil, nu există temei ca societatea de asigurare să fie citată �n procesul penal ca parte responsabilă civilmente, deoarece nu sunt �ntrunite cerinţele reglementate prin art. 16 şi art. 24 alin. 3 din Codul de procedură penală.

    S-a mai scos �n evidenţă că, din moment ce obligaţia de citare a societăţii de asigurare este determinată numai de existenţa contractului de asigurare, pe baza căruia ea doar garantează limitat acoperirea despăgubirilor, participarea sa �n procesul penal nu poate fi dec�t �n calitate de garant al plăţii acestora.

   3. �n fine, alte instanţe s-au pronunţat �n sensul că societăţile de asigurare trebuie citate �n procesul penal numai �n calitate de asigurător, deoarece raporturile juridice dintre aceste societăţi şi asigurat au la bază o solidaritate tacită, stabilită prin convenţie, care dă dreptul persoanelor păgubite prin producerea accidentelor să pretindă, �n baza art. 57 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, despăgubiri at�t celor răspunzători de producerea acestora, c�t şi direct asigurătorului de răspundere civilă.

    Aceste din urmă instanţe au procedat corect.

    �n adevăr, prin art. 48 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, cu modificările ulterioare, se prevede că "persoanele fizice sau juridice care au �n proprietate autovehicule supuse �nmatriculării �n Rom�nia, precum şi tramvaie sunt obligate să le asigure pentru cazurile de răspundere civilă, ca urmare a pagubelor produse prin accidente de autovehicule pe teritoriul Rom�niei, şi să menţină valabilitatea contractului de asigurare prin plata primelor de asigurare", iar potrivit art. 48¹ alin. 2 din aceeaşi lege, "contractul de asigurare atestă existenţa asigurării de răspundere civilă pentru pagube produse terţilor prin accidente de autovehicule".

    Aceste dispoziţii legale, menite să asigure posibilitatea desdăunării victimelor accidentelor de circulaţie, impun obligativitatea �ncheierii şi menţinerii valabilităţii contractelor de asigurare, �n scopul eliberării persoanelor fizice şi juridice de riscurile de a acoperi pagubele produse prin folosirea autovehiculelor pe care le au �n proprietate.

    �n acest cadru s-a stabilit, prin art. 57 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, că drepturile persoanelor păgubite prin producerea accidentelor de autovehicule "se pot exercita şi direct �mpotriva asigurătorului de răspundere civilă, �n limitele obligaţiei acestuia, stabilită �n prezentul capitol, cu citarea obligatorie a celui răspunzător de producerea pagubei".

    Din coroborarea acestei reglementări cu dispoziţia art. 54 alin. 4 din aceeaşi lege, potrivit căreia, "�n cazul stabilirii despăgubirii prin hotăr�re judecătorească definitivă şi irevocabilă, asiguraţii sunt obligaţi să se apere �n proces", iar "citarea �n proces a asigurătorului este obligatorie", rezultă ne�ndoielnica voinţă a legiuitorului de a limita poziţia procesuală a societăţii de asigurare la calitatea sa de "asigurător", care �i oferă suficiente posibilităţi de apărare at�t �n nume propriu, c�t şi prin subrogare �n drepturile asiguratului.

    Este de observat totodată că din nici o prevedere a legii menţionate nu rezultă că societatea de asigurare ar avea o altă calitate procesuală dec�t aceea de "asigurător", aşa cum este ea denumită repetat �n cuprinsul legii, după cum nici dispoziţiile din Codul de procedură penală, coroborate cu cele ale Codului civil, nu impun să se considere că, �n asemenea situaţii, societatea de asigurare ar avea calitatea de parte responsabilă civilmente.

    Caracterul limitat, derivat din contract, al obligaţiei asumate de societatea de asigurare exclude asimilarea poziţiei sale, determinată de aplicarea dispoziţiilor art. 54 alin. 4, coroborate cu cele ale art. 57 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, cu modificările ulterioare, cu calitatea de parte responsabilă civilmente sau de garant, c�t timp nici o prevedere legală nu permite o astfel de interpretare.

    �n această privinţă, precizarea din art. 24 alin. 3 din Codul de procedură penală, �n sensul că "persoana chemată �n procesul penal să răspundă, potrivit legii civile, pentru pagubele provocate prin fapta �nvinuitului sau inculpatului, se numeşte parte responsabilă civilmente", impune referirea, �n mod obligatoriu, la dispoziţiile art. 1000 alin. 1 şi 3 din Codul civil, care reglementează o atare răspundere.

    Or, natura juridică a obligaţiei pe care şi-o asumă societatea de asigurare prin �ncheierea contractului de asigurare cu asiguratul este total diferită de răspunderea pentru fapta altuia, reglementată prin art. 1000 alin. 1 din Codul civil, precum şi de răspunderea comitenţilor, pentru prejudiciul cauzat de prepuşii lor, la care se referă alin. 3 al aceluiaşi articol.

    Pe de altă parte, nici nu se poate considera că răspunderea civilă a asigurătorului pentru prejudiciul cauzat de asigurat a fost reglementată prin dispoziţie specială a legii civile, deoarece, aşa cum s-a arătat, prin Legea nr. 136/1995 s-a prevăzut obligativitatea citării societăţii de asigurare �n calitate de "asigurător de răspundere civilă", fără a se face trimitere la vreo dispoziţie care să permită să i se atribuie calitatea de parte responsabilă civilmente sau de "garant".

    Aşa fiind, din analiza dispoziţiilor legale şi a principiilor de drept la care s-a făcut referire rezultă că, �n cazul producerii unui accident de circulaţie, av�nd ca urmare cauzarea unui prejudiciu, pentru care s-a �ncheiat contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă, coexistă răspunderea civilă delictuală, bazată pe art. 998 din Codul civil, a celui care, prin fapta sa, a cauzat efectele păgubitoare, cu răspunderea contractuală a asigurătorului, �ntemeiată pe contractul de asigurare �ncheiat �n condiţiile reglementate prin Legea nr. 136/1995.

    �n consecinţă, �n temeiul dispoziţiilor art. 23 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi ale art. 414² din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul �n interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe l�ngă �nalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a se stabili că, �n raport cu prevederile art. 54 alin. 4 şi ale art. 57 din Legea nr. 136/1995, cu modificările ulterioare, societatea de asigurare participă �n procesul penal �n calitate de asigurător de răspundere civilă, iar nu ca parte responsabilă civilmente sau garant al plăţii despăgubirilor civile.

    Admite recursul �n interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe l�ngă �nalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

    �n aplicarea dispoziţiilor art. 54 alin. 4 şi ale art. 57 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările �n Rom�nia, cu modificările ulterioare, stabileşte:

    Societatea de asigurare participă �n procesul penal �n calitate de asigurător de răspundere civilă.

    Obligatorie, potrivit art. 414² alin. 2 din Codul de procedură penală.

    Pronunţată �n şedinţă publică, azi, 28 martie 2005.