PLATA CONTRIBUTIILOR PROFESIONALE

Monday, 09 January 2017

 

 

        Consiliul Baroului Bucuresti a analizat situatia incasarii contributiilor profesionale de la membrii baroului si a apreciat conduita majoritatii avocatilor cu drept de exercitare a profesiei si modul in care acestia isi executa obligatiile profesionale.

       A constatat, in acelasi timp, ca un numar relativ important de avocati nu s-au conformat obligatiei profesionale prevazute de art. 44 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, inregistrand restante mai mari de 3 luni, lista acestora putand fi consultata, de persoanele interesate, la Compartimentul Contabilitate, etajul IV.

       Avand in vedere ca neplata contributiilor profesionale constituie atat o posibila abatere disciplinara, cat si un impediment in asigurarea resurselor necesare functionarii normale a baroului si a serviciilor administrative, Consiliul Baroului Bucuresti reaminteste colegilor avocati care inregistreaza restante la plata contributiilor profesionale, despre obligatia legala si statutara in acest sens si adreseaza recomandarea de remediere a intarzierilor pana la 30.01.2017.

      In sedinta din 31.01.2017 Consiliul Baroului Bucuresti va evalua masura in care avocatii si-au indeplinit obligatiile de plata si va decide, in conformitate cu prevederile Legii nr. 51/1995 privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat.