Baroul București condamnă declarațiile publice care aduc atingere imaginii și prestigiului profesiei de avocat în contextul investigației Consiliului Concurenței privind ROBOR

Thursday, 11 June 2026

Baroul București își exprimă îngrijorarea și dezaprobarea față de declarațiile recente apărute în spațiul public, formulate de domnul Adrian Negrescu, în contextul investigației privind stabilirea indicelui ROBOR efectuate de Consiliul Concurenței, declarații care sunt de natură să aducă atingere onoarei, demnității și prestigiului profesiei de avocat.

În acest cadru, Baroul București consideră necesar să reafirme rolul constituțional și legal al avocatului, ca participant esențial la înfăptuirea actului de justiție și garant al dreptului la apărare, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat.

Exercitarea profesiei de avocat se realizează în baza unor reguli stricte de conduită profesională, întemeiate pe independență, loialitate, confidențialitate și respectarea interesului legitim al clientului.

În același timp, Baroul București subliniază importanța unei informări corecte și responsabile a opiniei publice, astfel încât dezbaterea unor teme de interes să nu conducă la generalizări sau percepții care pot afecta în mod nejustificat încrederea în profesiile juridice.

Baroul București rămâne deschis dialogului instituțional și reafirmă disponibilitatea de a contribui la clarificarea oricăror aspecte ce țin de exercitarea profesiei de avocat, în spiritul respectului față de valorile statului de drept.

Baroul București va monitoriza evoluția acestor discuții și va demara, dacă va fi cazul, demersurile necesare pentru apărarea prestigiului profesiei și informarea corectă a publicului.