Av. Ion Ilie-Iordăchescu în calitate de Decan al Baroului Bucureşti supune spre dezbatere corpului profesional următoarele propuneri privind modificarea conţinutului art.276, art.269, art.278, art.271 din Noul Cod Penal precum şi al art.90 din Noul Cod de Procedură Penală
(I) Art. 276 din Noul Cod Penal, referindu-se la presiuni asupra justiţiei are următorul conţinut “Fapta persoanei care pe durata unei proceduri judiciare în curs, face declaraţii publice nereale referitoare la săvârşirea, de către judecător sau de organele de urmărire penală, a unei infracţiuni sau a unei abateri disciplinare grave legate de instrumentarea respectivei cauze, în scopul de a le influenţa sau intimida, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.”
Ca atare, avocatul, jurnalistul, politicianul, inculpatul şi justiţiabilul pot fi traşi la răspundere penală şi pedepsiţi cu închisoare daca vor face vreun comentariu sau vor emite judecăţi de valoare deoarece judecătorul sau organul de urmărire penală pot oricând să se plangă că declaraţiile publice au fost “nereale”, fiind făcute cu scopul de a îi influenţa sau intimida.
Textul de lege nu este conform cu garanţiile unui proces echitabil în instrumentarea unei cauze în condiţiile în care se referă, în mod discreţionar numai la persoanele indicate în cuprinsul acestui articol, fără să se aibă în vedere şi declaraţiile nereale făcute de magistraţi pe durata unei proceduri judiciare. Magistratul investit cu efectuarea urmăririi penale, în aplicarea dispoziţiilor art. 6, paragraful 2 CEDO, trebuie să se abţină să declare public că o persoană este pusă sub acuzare sau că este vinovată de săvârşirea unei infracţiuni.
Din această perspectivă, pentru egalitate de tratament în cuprinsul acestui text de lege, ca subiect activ trebuie inclus şi magistratul. În ipoteza în care se dorea să se dea curs conţinutului art.10 privitor la libertatea de exprimare din CEDO, limitarea exerciţiului ei nu trebuia pusă numai pe categoriile de persoane despre care face vorbire art.276 din Noul Cod Penal.
Libertatea presei şi libertatea de exprimare vor fi dizolvate în condiţiile în care sunt incriminate declaraţiilor publice făcute de avocaţi privind plângerea oricărui magistrat.
În orice stat democratic, faptele reprobabile sau abuzive ale magistraţilor sunt supuse atenţiei publice, fiind respectat dreptul la informare al cetăţeanului precum şi dreptul fiecărei persoane de a avea parte de un proces echitabil.
Textul art.276 din Noul Cod Penal se referă la “declaraţii publice nereale” făcute pe durata unei proceduri referitoare la săvârşirea de către judecator sau de către organele de urmărire penală a unei infracţiuni, a unei abateri disciplinare grave legate de instrumentarea respectivei cauze, conţinând şi un scop, şi anume “de a le influenţa sau intimida”.
Judecătorul sau organele de urmărire penală constată împrejurarea că s-au facut “declaraţii publice nereale”, sesizând organele de urmărire penală competente.
În practică, declaraţii publice nereale au fost făcute, în diverse cauze, de reprezentanţi ai organelor de urmărire penală sub aspectul vinovăţiei unui inculpat, pentru ca ulterior, cu referire la această persoană, să se pronunţe o hotărâre definitivă de achitare.
Dreptul la libertatea de exprimare se referă la libertatea de opinie şi la libertatea de informare.
Exprimarea opiniei poate constitui obiectul unei limitări însă libertatea de informare trebuie să fie exercitată fără nicio ingerinţă din partea autorităţilor publice. Opinia publică trebuie să aibă libertatea de a primi informaţiile transmise prin diverse canale informatice într-o societate democratică.
Evident, cel care oferă informaţia trebuie să prezinte, cu bună credinţă, o relatare obiectivă şi echilibrată.
Aprecierea caracterului “real” sau “nereal” al declaraţiei publice se face tot de către un organ al autorităţii publice, implicând o mare doză de probabilitate.
Marginalizarea avocatului de către legiuitor, fără asigurarea unei protecţii reale a reputaţiei sale, impune includerea sa în conţinutul acestui text de lege, alături de magistrat.
Invectivele aduse avocatului care poate să asiste sau să reprezinte nu numai un suspect sau un inculpat, ci chiar o parte civilă sau o parte responsabilă civilmente, se răsfrâng asupra sa pe plan profesional.
Apreciez că libertatea de exprimare a avocatului nu trebuie să fie examinată ulterior în cadrul altei proceduri care să aibă ca obiect aplicarea art.276 din Noul Cod Penal.
Din această perspectivă este imposibil de conciliat îndatorirea acelui avocat de a apăra cu devotamentul intereselor clientului său. O asemenea atitudine este incompatibilă cu garantarea libertăţii de exprimare. Teama de o sancţiune penală la care se expun eventual avocaţii prin declaraţii publice în sala de judecată în instrumentarea unei cauze îl impiedică să efectueze o asistenţă juridică corespunzătoare pentru clientul său.
Consider că se impune, cu puterea evidenţei, revizuirea conţinutului acestui text de lege în sensul exceptării avocatului din categoria persoanelor care fac declaraţii publice nereale cu privire la săvârşirea de către judecător sau de către organele de urmărire penală a unei infracţiuni sau a unei abateri disciplinare grave legate de instrumentarea “respectivei cauze”.
Pentru identitate de raţiune, într-o altă variantă, apreciez că art.276 din Noul Cod Penal trebuie să se refere şi la protecţia avocatului, fiind necesară interzicerea declaraţiilor publice nereale la săvârşirea de către el a unei infracţiuni sau a unei abateri disciplinare grave legate de instrumentarea “respectivei cauze” unde asigura asistenta juridică sau reprezenta parţi din proces.
(II) Art. 269, alin.(1) din Noul Cod Penal, referitor la favorizarea făptuitorului are următorul conţinut “Ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.”
Acest text de lege se referă la “ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate”. Deoarece textul de lege nu defineşte în ce constă “ajutorul” dat, având drept scop îngreunarea tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate, generează confuzii.
“Ajutorul” despre care face vorbire textul de lege, poate fi dat de avocat în mod legal prin cererile şi plângerile pe care le formulează, îngreunând astfel, cercetările într-o cauză penală. Ambiguitatea textului se referă şi la neprecizarea de către legiuitor a noţiunii “ajutorului” şi anume dacă el trebuia să fie “legal” sau “ilegal”.
În lipsa unei asemenea menŢiuni “ajutorul” poate fi legal sau ilegal. Neclaritatea dispoziţiilor art.269 din Noul Cod Penal reprezintă o carenţă care afectează principiul legalităţii incriminărilor şi pedepselor. Principiul legalităţii incriminărilor şi pedepselor impune descrierea exactă a faptei incriminate.
Regretabila eroare de a nu preciza caracterul “ajutorului dat” va creea în cazul aplicării sale, veritabile “ajutoare” date de către avocaţi în cauzele penale.
În conţinutul unei alte infracţiuni şi anume tăinuirea prevăzută şi pedepsită de art.270 din Noul Cod Penal sunt prevăzute acţiunile ca modalităţi de comitere a acestei favorizări reale.
Caracterul incomplet al acestei reglementări penale prevăzute de art.269 din Noul Cod Penal impune, ca o necesitate, revizuirea textului de lege în discuţie în sensul precizării caracterului “ajutorului dat” făptuitorului.
(III) Art. 278 din Noul Cod Penal are următorul conţinut ”Întrebuinţarea de cuvinte ori gesturi jignitoare sau obscene, de natură să perturbe activitatea instanţei, de către o persoană care participă sau asistă la o procedură care se desfăşoară în faţa instanţei, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă”.
Respingerea comportamentelor neadecvate ale avocaţilor, ca persoane care participă sau asistă la o procedură din pretoriu constă într-o sancţiune penală prevăzută de acest articol de lege. Aceasta sancţiune penală apare ca nejustificată în condiţiile în care este dublată de aplicarea amenzilor judiciare prevăzute la art. 283 din Noul Cod de Procedură Penală care la litera j) se referă la “manifestarile ireverenţioase ale avocaţilor faţă de judecător sau procuror”. Legiuitorul nu a explicat în ce constau “manifestările ireverenţioase” ale avocaţilor.
În ipoteza în care ele se referă la cuvinte sau gesturi jignitoare sau obscene, prevederea legală din cadrul art.278 din Noul Cod Penal trebuie să cuprindă exceptarea avocaţilor de la această sancţiune penală. Sancţionarea cu amendă judiciară pentru “manifestări ireverenţioase faţă de judecător” nu se referă şi la procurorul de şedinţă care poate avea un asemenea comportament.
Discriminarea evidentă între cei doi participanţi la actul de justiţie impune o revizuire a acestui text de lege. Măsurile ordonate de judecător reprezintă, mai degrabă, exercitarea unor prerogative disciplinare decât de aplicare a unor pedepse penale.
Modalitatea de săvârşire a faptei din conţinutul art.278 din Noul Cod Penal aparţine exclusiv dreptului disciplinar, ea nu atinge gradul de severitate suficient pentru a intra în sfera ilicitului penal.
Sancţiunile pecuniare aplicate unui avocat pentru atingeri aduse activităţii sunt îndestulatoare pentru garantarea unui proces echitabil.
Constatarea infracţiunii respective ca infracţiune de audienţă, conform art.360 din Noul Cod de Procedură Penală, se face de către preşedintele completului de judecată iar procurorul care participă la judecată poate declara că pune în mişcare acţiunea penală şi îl poate reţine în calitate de inculpat.
Asemenea practici pot influenţa soluţiile pronunţate în cazul în care avocatul se află într-o atare situaţie.
Raportat la argumentele aduse, consider că se impune revizuirea art.278 din Noul Cod Penal în sensul excluderii avocaţilor din categoria persoanelor care perturbă activitatea instanţei prin acţiunile prevăzute în text. Apreciez că sunt suficiente sancţiunile pecuniare prevăzute în Noul Cod de Procedură Penală faţă de un asemenea comportament al avocaţilor.
(IV) Art. 271, alin. (2) din Noul Cod Penal are următorul cuprins “Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazul persoanei urmărite sau judecate pentru infracţiunea care formează obiectul procesului penal”.
Consider că din cuprinsul alin. (2) din art. 271 din Noul Cod Penal trebuie exclusă incriminarea avocatului care asigură asistenţa juridică sau reprezentarea “persoanei urmărite sau judecate pentru infracţiunea care formează obiectul procesului penal”.
Avocatul, reprezentând interesele “persoanei urmărite sau judecate pentru infracţiunea care formează obiectul procesului penal”, beneficiază de acelaşi regim de protecţie instituit de către alin. (2) din art. 271 din Noul Cod Penal.
Nu are nicio finalitate dispoziţia cuprinsă în cadrul alin. (2) al art. 271 din Noul Cod Penal în ipoteza înmânării avocatului a înscrisurilor solicitate explicit de organele de urmărire penală şi instanţa penală. Neîncadrându-se în dispozitiile alin. (2) din art. 271 din Noul Cod Penal, avocatul respectiv este nevoit să pună la dispoziţia organului de urmărire penală sau instanţei penale înscrisul înmanat de persoana urmarită sau judecată într-o cauză penală, golind de conţinut cuprinsul acestui aliniat.
Art. 271, alin. (1), litera b) din Noul Cod Penal are următorul conţinut “refuză să pună la dispoziţia organului de urmărire penală, instanţei sau judecătorului sindic, în tot sau în parte, datele, informaţiile, înscrisurile sau bunurile deţinute, care i-au fost solicitate în mod explicit, în conditiile legii, în vederea soluţionării unei cauze, se pedepşeste cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă”.
Refuzul unei persoane de a pune la dispoziţia organului de urmărire penală, instanţei sau judecătorului sindic, în tot sau în parte, datele, informaţiile, înscrisurile sau bunurile deţinute care i-au fost solicitate explicit, în vederea soluţionării unei cauze nu poate intra în sfera ilicitului penal. Neaducerea la îndeplinire a măsurilor ordonate de organele de urmărire penală sau de judecător constituie abatere judiciară, sancţiunea pecuniară fiind prevazută la art. 283 punctul 4, litera d) din Noul Cod de Procedură Penală.
Apreciez că este necesară exceptarea avocaţilor de la prevederile alin. (1), litera b), art. 271 din Noul Cod Penal, fiind suficiente sancţiunile pecuniare aplicate în cazul refuzului prevăzut de textul de lege.
(V) Art. 90, alin. (1), litera c) din Noul Cod de Procedură Penală, privitor la asistenţa juridică obligatorie a suspectului sau a inculpatului are următorul cuprins “în cursul judecăţii în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârsită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani”.
Art. 90 din Noul Cod de Procedură Penală prevede printre altele că asistenţa juridică a suspectului sau a inculpatului este obligatorie în următorul caz în cursul judecăţii în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşitş pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani.
Această prevedere nu instituie o asemenea obligaţie pentru faza de urmărire penală pentru acelaşi gen de infracţiuni. Din această omisiune a legii procesual penale reiese că suspectul sau inculpatul acuzat de infracţiuni grave pentru care legea penală prevede pedeapsa detenţiei pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani nu ar fi necesară asistenţa juridică obligatorie şi în faza de urmărire penală.
Concluzia logică şi juridică care se degajă din reglementările Constituţiei României este aceea că asistenţa juridică este obligatorie şi în cazul suspectului sau inculpatului aflaţi în situaţia menţionată. Cu referire la acest aspect avocatul ales sau avocatul desemnat din oficiu trebuie să acorde efectiv asistenţă juridică şi în faza de urmărire penală.
În cazul infracţiunilor pentru care legea penală prevede pedeapsa detenţiei pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani deoarece îl privează pe suspect sau inculpat de dreptul sau esenţial la apărare care atrage nulitatea absolută a actelor efectuate în asemenea condiţii.
A interpreta dispoziţiile art. 90 din Noul Cod de Procedură Penală prin prisma textului actual înseamnă să admitem că toate persoanele suspecte sau inculpaţii cercetate şi respectiv cercetaţi de organele de urmărire penală în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede pedepse mai mari de 5 ani sau detenţia pe viaţă să nu beneficieze în mod obligatoriu de asistenţă juridică deoarece finalitatea urmărită de legiuitor este aceea a asigurării asistenţei juridice, în mod obligatoriu, numai pentru faza judecăţii.
