Tema sustinuta de Decanul Baroului Bucuresti, Av. Ion ILIE-IORDACHESCU cu ocazia Mesei Rotunde organizata cu prilejul aniversarii a 150 de ani de la aparitia primei legi moderne de organizare a profesiei de avocat din Romania, Legea nr.1709/1864, eveniment  care a fost organizat de Uniunea Nationala a Barourilor din Romania-UNBR, Institutul de Cercetari Juridice "Acad.Andrei Radulescu" al Academiei Romane si Baroul Bucuresti la Sala de Festivitati a Baroului Bucuresti.

       Dupa aplicarea Legii din 6 decembrie 1864(modificata si completata prn Legea din 1 iunie 1884) s-a simtit nevoia adoptarii unei noi legi a profesiei de avocat. Noua lege din 12 martie 1907 completeaza dispozitiile relative la conditiile de admisibilitate, incapacitatile si incompatibilitatile in profesie. Stagiul devine obligatoriu timp de 3 ani. In urma eliberarii unui certificat de catre avocatul la care a facut stagiul, candidatul sustinea examenul in fata unei comisii. Erau reglementate obligatiile si drepturile avocatilor. De asemenea, este recunoscut Corpul de avocati din fiecare district.

       Administrarea bunurilor Corpului de avocati se facea de decan cu aprobarea consiliului de disciplina. Actiunea disciplinara contra avocatului era separata de celelalte actiuni: penala, civila si comerciala.

        Totodata era reglementata situatia secretarilor de avocati care conform presei timpului faceau “pe samsarii” de procese. Se organizeaza si Casa de Economii, incercandu-se astfel sa se realizeze un sistem propriu de asigurari al avocatilor. Se pun bazele serviciilor de asistenta judiciara pentru cei care aveau o stare materiala precara.

         Aplicarea legii respective, pe langa unele consecinte pozitive a intampinat greutati generate de numarul mare de avocati dar si de practica ilegala a samsarilor care mijloceau procesele. Justitiabilii aveau o anumita mentalitate fata de avocati.

        Avocatul C.TUNESCU scria in “Palatul de Justitie” in iulie 1916: “Apoi de cate ori unii impricinati, cand le aratam ca nu pot castiga un proces, fiinca n-au dreptate, nu ne raspund: De aia esti avocat, ca sa castigi cand n-am dreptate, ca daca am, castig eu si fara dumneata”.

       Relatiile dintre avocati si magistrati erau in unele cazuri deteriorate. Iata ce scria profesorul I. TANOVICEANU in “Curierul Judiciar” in 1914, cand fusese rugat sa asiste un coleg mai tanar “Vorbeste tanarul coleg, citind cate un mic fragment din putinii martori care fusesera ascultati in proces. Judecatorul prezidand sedinta il intrerupe:

-Lasati depozitiile martorilor, le va citi tribunalul.

Tanarul avocat se supune cu multa docilitate. Dupa ce mai spune cateva cuvinte, judecatorul intrerupe din nou pe avocat.

-Va rog conchideti.

Si avocatul din nou s-a supus.

      Dupa primul razboi mondial s-au intensificat tendintele de unificare a juristilor din Romania Mare.

      Intreaga activitate a avocatilor din Ardeal, Banat, Crisana, Maramures se desfasura conform dispozitiilor Legii din 1874 iar in Bucovina tinand seama de reglementarile Legii din 1868.

      In baza acestor acte normative, avocatii erau numiti si supravegheati de curtile de apel.

       Legea privitoare la unificarea functionarii Corpului de avocati din 1921 stabilea ca orice avocat putea pleda in fata oricarei instante din intregul regat. Totodata erau abrogate actele normative date de Imperiul austro-ungar si Imperiul rus. Ministrul Justitiei avea competenta de a da instructiuni pentru aplicarea legilor. Au aparut derapaje in desfasurarea in conditii normale a activitatii avocatiale generate de imprejurarea ca in vechiul regat, avocatii efectuau prestatii avocatiale dupa trei ani de stiudiu la care se adaugau doi ani de stagiu iar in Transilvania si Bucovina, la o perioada de 8 si respectiv 12 ani de stagiu. Ca o consecinta a acestor situatii, Baroul Cluj a refuzat initial sa inscrie avocati din vechiul regat cu mentiunea ca in acel barou activau 75 de avocati straini si 25 de avocati romani. Mai mult, legea ungara recunostea ca diplome de avocat, pe cele eliberate de facultatile din Budapesta si Targu Mures.

       Nemultumiri au fost determinate si de faptul ca Baroul Arad a refuzat inscrierea in acest barou a trei avocati regateni, Aceste manifestari negative au avut ca rezultat dizolvarea de catre autoritati a consiliilor de disciplina de la Cernauti si Brasov.

      Ca urmare a legilor de organizare a Corpului de avocati din 1923 si 1931 se introduce examenul de admitere in profesia de avocat si stagiul de trei ani dupa modelul occidental.

      Modificarea survenita in anul 1932, prin care se permite avocatilor sa pledeze pe baza unei delegatii generale din prima zi de stagiu a generat un puternic somaj profesional.

      Se ajunge la mari manifestatii de strada, in perioada februarie-martie 1932, in cadrul carora, participantii au solicitat dreptul de a pleda in baza unei procuri generale, desfiintarea examenului de admitere in profesie si dreptul de a redacta acte de notariat.

      Aceste deziderate au fost respinse de catre barouri si Comisia permanenta.

      In mod similar, Adunarea Generala a Decanilor si membrii Consiliului general al U.A.R. au ripostat fata de cererile facute. Facultatile de drept au fost considerate vinovate pentru situatia creata , datorita eliberarii unui numar prea mare de diplome.

     Legea de organizare judecatoreasca din 1938 a permis cresterea numarului judecatorilor precum si a actiunilor de romanizare.

     Proclamarea statului national-legionar si formarea guvernului din 1940 cu participarea legionarilor, de catre Generalul I. Antonescu a permis adeptilor lui Horia Sima sa se impuna in conducerea ordinului avocatilor.

       Decretul nr. 39/1950, in perioada comunista, a introdus Colegiile de avocati in capitalele de judet si Birourile colective de avocatura in localitati. Stagiul a fost stabilit de acest decret la doi ani. El se efectua pe langa Birourile colective de avocatura.