Comunicat privind participarea domnului Decan Av. Ion Ilie-Iordachescu la Conferinta Noul Cod de procedura civila

Friday, 01 June 2012




   Cu ocazia deschiderii lucrărilor conferinţei cu tema “Noul Cod de procedură civilă” la data de 29 mai 2012, organizată de Clubul de Drept la Sala Roma, Auditorium Pallady, Decanul Baroului Bucureşti s-a referit la reglementarea regimului matrimonial în Noul Cod de procedură civilă. În acest sens a abordat aspecte referitoare la alegerea regimului matrimonial, regimul comunităţii legale, regimul separaţiei de bunuri, regimul comunităţii convenţionale şi modificarea regimului matrimonial.


În cadrul acestei conferinţe au fost dezbătute şi alte teme:
- “Titlurile executorii în reglementarea Noului Cod de procedură civilă”- Conf.univ.dr.Judecător Evelina Oprina, Tribunalul Ilfov;
- “Implicaţiile practice ale Noului Cod de Procedură Civilă  în activitatea avocatului” - Mircea Ursuţa, membru în Comisia de elaborare a Proiectului Legii de punere în aplicare a Noului Cod de procedură civilă;
- ”Urmărirea silită imobiliară : schimbare de Cod. În bine sau în rău ?” - Bogdan Dumitrache, executor judecătoresc;
- “Convenţia arbitrală - fantezia pragmatică a părţilor” - Dr. Radu Bogdan Bobei, lector universitar, Facultatea de Drept, Universitatea Bucuresti;
- “Aspecte despre procedurile speciale în Noul cod de procedură civilă - continuitate şi noutate”- Av.Cristian Paul Lospa, Piperea & Asocia?ii, colaborator al Facultăţii de Drept, Universitatea din Bucureşti la disciplina “Drept procesual civil”;
- “Consideraţii cu privire la calea de atac a apelului în Noul Cod de Procedură Civilă” - Judecător Marcel Gavriş;
- “Poprirea. Rolul instituţiilor din sistemul bancar în cadrul procedurii popririi” - Ianfred Silberstein, Director directia juridică Banca Natională a României.

   Clubul de Drept Social - Costel Gîlcă şi-a propus în cadrul seminariilor “in-house” o serie de dezbateri interactive special gândite pentru a oferi răspunsuri exacte la problemele ridicate în activitatea practică.