CUPELE BAROULUI BUCUREȘTI

Thursday, 09 September 2021

În cadrul evenimentelor destinate Aniversării a 190 de ani de avocatură bucureșteană, Baroul București, în parteneriat cu Filiala București-Ilfov a C.A.A., organizează „Cupele Baroului București 2021“ la șah, fotbal și tenis de masă. Participarea concurenților este gratuită. Competițiile se vor desfășura cu respectarea normelor sanitare în vigoare la data evenimentului, după următorul program:

  • Cupa Baroului București la Șah, Ediția a II-a, va avea loc în 17 septembrie 2021, începând cu ora 14.00, la Terasa Restaurantului Diesel din B-dul Mircea Eliade, nr. 113A. Avocații interesați se pot înscrie până cel târziu la 16.09.2021.
  • Cupa Baroului București la Fotbal, Ediția a IV-a, va avea loc în 18 septembrie 2021, începând cu ora 08.30, la Premium Wellness Institute din str. Dumitru Brumărescu nr. 1-3. Avocații interesați se pot înscrie până cel târziu la 16.09.2021. Regulamentul competiției se va comunica echipelor ce doresc să înscrie.
  • Cupa Baroului București la Tenis de Masă, Ediția a II-a, va avea loc în 24 septembrie 2021, începând cu ora 13.00, la Ping Pong Shop & Academy din str. Hațegana, nr. 17. Avocații interesați se pot înscrie până cel târziu la 22.09.2021.

Cererile de înscriere se comunică la adresa de email george.moloman@mlex.ro, telefon 0722.636.692.