Inaugurarea Casei Memoriale „Iuliu Maniu“

Thursday, 10 October 2019

 

În urmă cu 2 ani, Baroul București a fost inițiatorul susținerii eforturilor Parohiei Greco-Catolice din comuna Bădăcin, județul Sălaj, pentru restaurarea Casei Memoriale a marelui patriot român și om politic Iuliu Maniu, avocat și în Baroul București.

Exemplul avocaților din Baroul București a fost urmat apoi și de alte barouri din țară, persoane fizice și juridice, astfel că suntem bucuroși să informăm avocații că, pe 12 octombrie 2019, va avea loc sfințirea și reinaugurarea Casei Memoriale „Iuliu Maniu“.

Figura și presonalitatea avocatului Iuliu Maniu, ucis în inchisorile comuniste, trebuie să fie mereu și continuu evocată, pentru ca generațiile prezente și viitoare să înțeleagă că făurirea României Mari a fost urmarea unei lupte în care s-au jertfit mulți patrioți români.

Ne bucurăm că am putut și noi, avocații din Baroul București, să contribuim cu puțin la așezarea unui reper al istoriei noastre pe meleagurile sale natale.

Adresăm felicitări părintelui paroh Cristian Borz, cel care s-a străduit, cu folos, să adune fonduri și a coordonat realizarea acestui proiect.

Ion Dragne

Decanul Baroului Bucuresti