INFORMARE

Monday, 11 November 2019

In sedinta din 05.11.2019, Consiliul Baroului Bucuresti a decis, cu unanimitate, sa se conformeze recomandarii Comisiei Permanente a U.N.B.R. din data de 23.09.2019.

Potrivit normei respective, se recomanda ca membrii organelor de conducere a profesiei de avocat sa depuna o declarație pe proprie răspundere, din care să rezulte că nu fac parte din personalul care își desfășoară activitatea acoperit în cadrul organelor de stat cu atribuții în domeniul securității naționale sau al structurilor ministeriale interne de informații, polițist lucrând sub acoperire, investigator sub acoperire, ca lucrător operativ din cadrul poliției judiciare sau al organelor de stat care desfășoară activități de informații, colaborator cu o altă identitate decât cea reală al organelor de urmărire penală, informator al organelor de urmărire penală sau informator al poliției.

In acest sens, membrii Consiliului vor depune declaratiile pe proprie raspundere cu privire la cele de mai sus, la secretariatul baroului.

 

Avocat Ion Dragne

Decan