Informare

Tuesday, 10 November 2020

Baroul Bucuresti informeaza avocatii cu privire la conferința internaționala Legal Accelerators, organizată online în 26 și 27 Noiembrie 2020, Uniunea Națională a Barourilor din România fiind instituție partenera.

Evenimentul, dedicat tehnologiei și inovației dreptului și serviciilor juridice, va fi susținut prin contribuțiile a peste 30 de speakeri internaționali, fiecare cu specialitatea și expertiza specifică, profesori de drept, avocați, cercetători și specialiști în dezvoltarea noilor tehnologii și a inteligenței artificiale, parteneri guvernamentali.

Dezbaterile și workshopurile interactive, desfășurate în limba engleză, vor acoperi subiecte precum: tehnologia juridică, inovația în drept, viitorul profesiilor juridice, securitatea cibernetică și protecția datelor, inteligența artificială și tehnologia blockchain, Design Thinking  în domeniul juridic, regulament și etică în tehnologia juridică, marketing juridic, piețe digitale, digitalizarea sectorului public.

 

Evenimentul va avea și o parte dedicată expunerii de produse și servicii pentru practicienii dreptului. Detaliile despre expoziția online le puteți accesa la adresa: https://legalaccelerators.com/expo/

Avocații cu drept de exercitare a profesiei care vor dori să se înscrie la conferință vor avea un discount de 30% din prețul biletului, care li se va acorda în baza codului „unbr-legal2020„. Fiecare avocat va introduce codul în pagina de checkout, la momentul achiziționării biletului. Având în vedere că termenul pentru early access propus de organizatori este apropiat de prezenta comunicare, acesta va fi prelungit, datorită parteneriatului, până în data de 10 noiembrie 2020. Astfel, până la aceasta data, discountul de 30% se va aplica din prețul early access.

Pentru înregistrare, vă rugăm să urmați instrucțiunile și sfaturile din pagina online dedicată întâlnirii  (inclusiv informațiile financiare și reducerile acordate).

Detalii complete puteți găsi pe www.legalaccelerators.com

https://www.unbr.ro/uniunea-nationala-a-barourilor-din-romania-va-participa-la-proiectul-legal-accelerators/