Invitatie la seminar INM

Wednesday, 19 June 2019

Stimate domnule Ion Dragne,

Centrul Român de Politici Europene are plăcerea să vă invite joi, 11 iulie, de la 10.00 la 15.30 la Golden Tulip Victoriei București, la un seminar de lucru în cadrul căruia ne dorim să dezbatem stadiului implementării Directivei (UE) 2016/343 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale, cât şi de a prezenta rezultatele obținute până la acest moment în cadrul proiectul PRESENT.

Seminarul este organizat în contextul implementării proiectului „Consolidarea dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale – PRESENT”, împreună cu alţi patru parteneri de proiect ai următoarelor state membre: Austria, Bulgaria, Portugalia și Slovacia. Obiectivul general al proiectului este acela de a analiza gradul de implementare al Directivei (UE) 2016/343 la nivel național (nivel juridic și organizațional) prin efectuarea unei cercetări aprofundate a transpunerii acestei Directive în legislaţia naţională cât şi creşterea gradului de conştientizare a directivelor europene cât cât și a necesității transpunerii acestora în legislația națională.

Prin intermediul organizării acestui seminar, ne propunem inclusiv informarea actualei generații de stagiari/tineri absolventi ai Baroului Bucuresti despre directivele Uniunii Europene și aplicabilitatea acestora în legislația națională. În acest sens, va putem pune la dispoziție mai multe locuri pentru seminar, având rugămintea de a disemina acest seminar către stagiari/tineri absolventiCosturile de transport și cazare vor fi asigurate pentru participanții care se deplasează din afara orașului. Seminarul este gratuit. Participanții vor avea ocazia să participe la o conferință juridică internațională, care va avea loc în decursul lunii noiembrie 2019, în Portugalia. Toate costurile aferente participării la această conferință vor fi acoperite de către organizația noastră.

Adeverințe/certificate de participare la seminar vor fi emise de către organizația gazdă, Centrul Român de Politici Europene.

Totodată, doresc să menționez că Centrul Român de Politici Europene a colaborat în trecut cu Institutul Național al Magistraturii pentru implementarea proiectului „Cooperare judiciară europeană în domeniul combaterii criminalității informatice”, în cadrul căruia 60 de judecători și procurori din două state membre – România și Bulgaria – au beneficiat de training în acest domeniu.

 În speranța unui răspuns pozitiv, vă rugăm să confirmați participarea, până la data de 26 iunie 2019, prin accesarea următorului link.

 Ataşăm draftul agendei evenimentului.

 Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne contactați la: ruxandra.popescu@crpe.ro,  telefon: +40724369744.