PLATA RESTANȚELOR LA CONTRIBUȚIILE PROFESIONALE

Monday, 06 November 2023

Consiliul Baroului București, întrunit în ședința din 31.10.2023, a luat act de informarea cu privire la conformarea avocaților la obligația legală de plată a contribuțiilor profesionale, constatând că un număr considerabil de avocați nu și-au îndeplinit obligațiile profesionale, înregistrând restanțe la plata contribuțiilor pentru formarea bugetului Baroului București, Uniunii Naționale a Barourilor din România și al Fondului de Solidaritate. 

În vederea evitării unor consecințe profesionale neplăcute, precum și a costurilor pe care le presupune plata taxei pentru repunerea pe tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei, Consiliul recomandă avocaților care înregistrează restanțe să se conformeze obligațiilor care le revin, prin plata restanțelor până la data de 31.12.2023.

Consiliul Baroului București vine în întâmpinarea solicitărilor avocaților, care, pentru motive temeinice, doresc eșalonarea restanțelor.