Ultimele noutăţi

2816 Rezultate

Baroul București, urmare a informării primite din partea Uniunii Naționale a Barourilor din România, cu privire la implementarea acţiunii de asigurare a cadrului de desfăşurare a practicii avocaţiale a auditorilor de justiţie, cursanţi ai I.N.M, mulțumește pentru buna cooperare şi sprijinul acordat de către formele de exercitare a profesiei care au fost disponibile şi care au asigurat tutorii şi logistica necesară, pentru ca auditorii de justiţie să poată indeplini obiectivele specifice stagiulu...

LISTA DEFINITIVA CANDIDATURI VALIDATE

Wednesday, 03 April 2019

DECIZIA COMISIEI NR. 2 PROCESUL-VERBAL DE SOLUTIONARE A CONTESTATIILOR

Spre informare

Monday, 01 April 2019

Proiectul ”Legii privind efectuarea unui test de proporționalitate anterior adoptării unor noi reglementări referitoare la profesii” care se aplică dispozițiilor legale existente ce restricționează accesul la o profesie reglementată sau exercitarea acesteia, ori una dintre formele de exercitare a acesteia, inclusiv utilizarea titlurilor profesionale și activitățile profesionale permise în temeiul unor astfel de titluri, incluse în domeniul de aplicare al Legii nr. 200/2004 privind recunoașterea...

Baroul Bucuresti informeaza cu privire la selectia a 10 avocati in vederea participarii la cursul care va avea loc in Roma, Italia in perioada 18 – 20 Septembrie 2019. Cursul va avea ca tema prelucrarea datelor cu caracter personal conform prevederilor Directivei UE 2016/680 si a Regulamentului UE 2016/679, desfasurat sub egida InfoCons in cadrul Proiectul European “An EU operation to tackle gaps in cross-border cooperation of training provider –Safe Harbour “, Comisia Europeana - JUST-AG-...

SOLIDARIZARE LA PROTEST

Monday, 01 April 2019

Consiliul Baroului București, luând act de protestul inițiat de Baroul Hunedoara, în legatură cu neasigurarea condițiilor pentru exercitarea profesiei de avocat în locațiile instanțelor de judecată, se solidarizează cu protestul inițiat de confrații din Baroul Hunedoara și cere autorităților statului să respecte obligația legală impusă prin art. 78 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat și art. 160 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat....

În 27 martie 2019, la 101 ani de la Unirea Basarabiei cu Regatul României, între Baroul București și Baroul Chișinău s-a reconfirmat legătura speciala între avocații care exercită profesia in capitalele celor doua tari vorbitoare ale aceleasi limbi, prin încheierea unui acord de infratire in prezenta domnului Daniel Ionita ambasadorul României în Republica Moldova Prin acord s-au prevăzut principalele direcții ale activității comune a celor două barouri pentru organizarea de conferințe și al...

Candidatii invalidati pot consulta Procesele-verbale care au stat la baza Deciziei Comisiei nr. 1 privind validarea /invalidarea candidaturilor, la Cancelarie, etajul V.

Plata onorariilor din oficiu

Thursday, 28 March 2019

Decanul Baroului Bucureşti vă înştiinţează că, au fost alocate fondurile necesare plăţii onorariilor avocaţilor, care prestează asistenţă juridică din oficiu pentru luna FEBRUARIE 2019, şi onorarii curatori speciali aferente luniilor IANUARIE si FEBRUARIE 2019. Toţi avocaţii îndreptăţiţi, la plata onorariilor din oficiu şi curatelă, sunt rugaţi să se prezinte la Baroul Bucureşti, începând cu data de 29.03.2019, pentru completarea facturii în vederea virării banilor in contul deschis pe ca...

Hotărârea Consiliului UNBR nr. 435/23.03.2019 prin care se validează examenul de primire în profesie ca avocat stagiar și pentru persoanele care au susținut examenul de definitivat în alte profesii juridice, sesiunea martie 2019, precum și rezultatele definitive ale acestui examen, astfel cum acestea au fost comunicate de către Comisia Națională de Examen și publicate pe paginile web ale INPPA și UNBR, cuprinse în anexele la Hotărâre.

Arhivă
2026
Dec (0)
Noi (0)
Oct (0)
Sep (0)
Aug (0)
Iul (0)
2008
Apr (0)
Feb (0)
Ian (0)
2007
Noi (0)
Oct (0)
Sep (0)
Aug (0)
Iul (0)
Iun (0)
Mai (0)
Apr (0)
Mar (0)
Feb (0)