SPRIJIN JURIDIC PENTRU REFUGIATII DIN UCRAINA

Wednesday, 02 March 2022

In baza masurilor dispuse de Comisia Permanenta a U.N.B.R. (link aici) pentru asigurarea asistentei juridice refugiatilor din Ucraina, Consiliul Baroului Bucuresti invita avocatii sa se inscrie intr-un grup constituit special, in scest scop,care sa asigure, in caz de nevoie, asistenta juridica specifica persoanelor refugiate din Ucraina cazate provizoriu in Bucuresti sau in localitatile invecinate. Asistenta juridica priveste aspecte de genul celor indicate in Ghidul comunicat de Uniunea Nationala a Barourilor din Romania (atasat).

Avocatii interesati sunt  rugati sa precizeze daca au cunostinte teoretice si practice in legatura cu asistenta juridica specifica, precum si daca sunt cunoscatori ai unei limbi straine.

Inscrierile se pot face la adresa de email elena.pitu@baroul-bucuresti.ro.

Consiliul multumeste avocatilor care si-au manifestat disponibilitatea in acest sens anterior si ii informeaza ca au fost acceptati si urmeaza sa fie inclusi in lista constituita la UNBR.

In privinta asistentei in materia cazurilor de azil, asistenta juridica se acorda in conditiile legii prin Serviciul de Asistenta Judiciara a Baroului Bucuresti.

Serviciile de asistenta juridica vor fi asigurate, ca si pana in prezent, si prin implicarea avocatilor inscrisi in Registrul de Asistenta Judiciara.